luni, 11 ianuarie 2010

Cumparaturi

Una din cele mai bune modalitati de a cunoaste Iordania si de a face cunostinta cu localnicii este mersul la cumparaturi. Daca esti in cautare de obiecte decorative unice pentru casa, bijuterii moderne sau traditional beduine, din aur sau argint, antichitati, arta, imbracaminte, suveniruri si cadouri, bunuri in regim duty-free, produse locale, dulciuri sau condimente, carpete sau obiecte din ceramica frumos colorate, narghilele, vinuri, produse de la Marea Moarta...Iordania este locul ideal. Majoritatea sunt produse in Iordania, o parte sunt importate din Palestina, Siria, Iraq, Liban, Turcia, Egipt sau Maroc. Zona de duty-free o gasesti in The Mall - ce leaga Terminalul1 de Terminalul 2 in Aeroportul Regina Alia si in sudul Iordaniei, in Aqaba.
Sa nu te astepti sa gasesti in Iordania piete imense sau mall-uri impresionante ca cele din Istambul, Damasc, Cairo sau Marrakesh. Majoritatea zonelor comerciale in Iordania se concentreaza in strazi comerciale, bazaruri situate pe langa importantele obiective de vizitat si in centrele comerciale din zona rezidentiala a Ammanului unde imobile impresionante au fost transformate in magazine si galerii.
Nu uita sa negociezi. In timp ce in marile magazine pretul este fix, in bazar, la vanzatorii din strada, si micile magazine totul este negociabil.
Majoritatea magazinelor accepta plata cu cardul, dar vei putea negocia mai bine daca platesti in cash ;-)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu